„Părinții buni sunt înțelegători, îți dau libertăți și îți respectă punctul de vedere” - îmi spune Tudor, fiul meu, într-o conversație recentă. „Și nu te abandonează” - adaugă el, încercând să arate empatie pentru copiii mai puțin norocoși, care sunt nevoiți să crească fără sprijinul atât de necesar al părinților.
Aceste rânduri sunt pentru părinții care fac eforturi să fie acolo, alături de copiii lor, chiar dacă fac greșeli, sunt obosiți după multe ore de muncă, lista de responsabilități e interminabilă, oboseala îi apasă și li se strecoară din când în când în minte gânduri că nu sunt suficient de buni în acest rol.
E firesc să te simți uneori copleșit/-ă de atâtea responsabilități și roluri, să ai senzația că dansezi pe sârmă printre treburi de făcut și oameni de mulțumit. Și e firesc să nu îți iasă totul perfect!
Sentimentul de vinovăție apare adesea, mai ales la mame. Dacă vreau să îmi reiau activitatea și să am grijă de cariera, sunt o mamă denaturată? Dacă ajung târziu acasă, după ore lungi și intense de muncă și mă gândesc să comand cina pentru că nu mai am energie să gătesc, voi fi aspru judecată? Dacă ajungem frecvent cu întârziere la antrenamente, sunt incapabilă?
Răspunsul este NU la toate întrebările de mai sus. Iar antidotul e multă blândețe de sine, amestecată cu momente de respiro pe care ți le acorzi, acompaniate de gânduri care te scot din problemă și te îndreaptă spre soluții.
A fi părinte înseamnă să fii mai mare, mai puternic, mai înțelept și blând.
Să te conectezi cu disponibilitate, să asculți fără să judeci, să sprijini, să ghidezi, să dai sfaturi, să fii pe fază când e cazul să sari în ajutor, să poți sta deoparte pentru ca fiul sau fiica ta să învețe o lecție.
Să reușești să îți gestionezi propriile emoții, pentru a-i putea fi alături copilului în emoțiile sale.
Să înveți să trăiești cu preocuparea, îngrijorarea permanentă pentru copilul tău.
Să îi susții explorarea pentru ca fiul sau fiica ta să își găsească calea, pasiunea, sensul. Să ai grijă să nu îi pui pe umeri povara propriilor vise sfărâmate.
Să fii acolo, echilibrat: fără să-i invadăm spațiul și, în același timp, cu brațele deschise în care să se cuibărească la nevoie.
A fi părinte înseamnă și să preiei controlul când e necesar. Să pui limite și reguli. Acestea au rol de a proteja copiii și a-i face să se simtă în siguranță și nicidecum, a-i răni sau supăra.
Disciplina este necesară și presupune a fi alături de copii și a-i învăța, nu a-i pedepsi.
Uneori însă, ceva ne împiedică să le fim alături cu emoțiile, cu explorarea, să fim blânzi și fermi în același timp. Acel ceva sunt propriile nevoi neîmplinite, propriile frici care ne determină să reacționăm pe baza trecutului și nu a realității.
A fi părinte necesită foarte multă conștientizare, de multe ori lucrul cu sine pentru rezolvarea nevoilor neîmplinite și ancorarea în prezent.
Așadar, dragă părinte, dacă te simți uneori copleșit, acordă-ți un binemeritat răgaz, conectează-te cu tine și nevoile tale, cere ajutor.
Folosește fiecare oportunitate de a învăța ceva, copiii oferă cu multă generozitate oglinzi către ceea ce mai avem de rezolvat. Și nu uita să te bucuri, să le permiți copiilor să te ducă în starea ta de copil. Ei sunt izvoare de energie și lumină, care ne fac viața completă!
Notă: Informație preluată din Programul de Educație Parentală Cercul Siguranței (Circle of Security Parenting)
Comments