Află cum se completează reciproc cele două lumi

Așa cum am promis la sfarsitul articolului anterior, vreau sa va spun câteva lucruri pe care eu le-am învățat și continui sa le învăț pe propria piele despre rolul de lider și cel de părinte. Am structurat aceste aspecte în 6 asemănări și 1 deosebire, pentru o parcurgere mai facilă și structurată a informației:

1. Role model

Ne place sau nu, când suntem părinți sau când suntem într-o poziție de lider pentru oameni, ceilalți ne percep ca pe un model. Ceea ce facem va avea o influență mult mai mare decât ceea ce spunem. Dacă le spunem copiilor că nu e bine să petreacă atât de mult timp în fața ecranelor, dar ne văd pe noi cu laptopul sau telefonul în brațe mereu, ce credeți că vor face copiii noștri? Sau, dacă le cerem colegilor din echipă să comunice eficient, iar noi, ca lider, nu împărtășim informații, bâjbâim în a furniza o direcție, nu adresăm conflictele din echipă, nu îi ascultăm, comunicarea și colaborarea din cadrul echipei vor avea de suferit.

Așadar, atât în familie, cât și în mediul profesional e bine să uităm zicala “Fă ce spune popa, nu ce face popa”, pentru că ea nu are aplicabilitate, iar părinții și liderii vor crea modele inspirate mai degrabă din comportamente și nu din vorbe.

2. Sursă de încredere și siguranță psihologică

Fără încredere și conectare, este foarte dificil să creăm sentimentul de siguranță psihologică. În ultima perioada, se vorbește tot mai mult și în mediul organizațional despre crearea siguranței psihologice în companii, deoarece s-a dovedit că aceasta este elementul cheie în interacțiunile eficiente din cadrul echipelor profesionale. Acest lucru e valabil și pentru familie, unde încrederea este esențială, deoarece armonia și relațiile sănătoase se bazează pe încredere. Iar ca părinți și lideri, rolul nostru este să sădim încredere în copii, respectiv colegi, să îi încurajăm să își atingă potențialul și să își depășească limitele.

3. Manager de energie

De puține ori realizăm ce impact au cuvintele, limbajul pe care îl folosim în creșterea sau scăderea energiei în ceilalți. Vă invit să faceți următorul exercițiu: analizați-vă starea emoțională în fiecare dintre situațiile în care auziți următoarele:

• De ce nu ai făcut …? vs. Cum putem face astfel încât situația să nu se repete?

• Cine e vinovatul/ responsabilul de situația asta? vs. Care sunt cele mai la îndemână soluții în situația dată?

• Când ai să te înveți minte să nu mai greșești? vs. Ce poți învață din această situație?

În prima situație, în biochimia creierului, se activează instinctul primar de fugă sau luptă în care e implicat “creierul reptilian” sau trunchiul cerebral, prezent atât la oameni cât și la animale și care declanșează sistemul de alarmă. În cazul al doilea, zona din creier care se activează este neocortexul, responsabil de gândire abstractă, limbaj, operare cu simboluri, considerente etice. Acesta e motivul pentru care, în funcție de biochimia cerebrală, nivelul de energie est sus sau jos, în funcție de limbajul pe care noi îl folosim.

4. Frică (evitare) vs. curaj (asumare)

De multe ori am discutat cu diverși manageri care spuneau “Aici nu suntem la grădiniță! M-am săturat să le spun eu mereu ce trebuie să facă pentru că nimeni nu își asumă nimic!”. La fel, aud mulți părinți nemulțumiți că fiul sau fiica lor evită să își asume responsabilitatea, fie că asta înseamnă să își recunoască o greșeală sau să iasă din zona de confort.

În psihologie sunt multe teorii despre motivația comportamentului uman și, indiferent la care dintre aceste teorii ne-am referi, ideea centrală este următoarea: oamenii au o serie de nevoi, fiziologice și psihologice, iar modul în care sunt îndeplinite aceste nevoi se reflectă în comportament. Atât în rolul de părinte cât și în cel de lider de oameni, este important să fim preocupați de îndeplinirea nevoilor psihologice, nevoi precum conectarea, nevoia de a conta, nevoia de competență și nevoia de autonomie sau control. În momentul în care un copil sau adult simte că cel sau cea care reprezintă autoritatea (părintele sau șeful) este mereu nemulțumit/ă, critică foarte mult, vrea să aibă ultimul cuvânt și să ia toate deciziile, ceea ce vom observa în comportament este evitarea responsabilității care își are originea în sentimentul de frică. Dacă, în schimb, îi implicăm, le cerem părerea, ne facem timp pentru ei, arătăm disponibilitate de a-i asculta și înțelege vom observa din ce în ce mai mult curaj în a încerca lucruri noi, în a-și asuma responsabilitatea.

5. Atitudinea față de greșeli: pedeapsă sau oportunitate de învățare

Cei mai mulți dintre noi am fost educați în sistemul pedeapsă și recompensă, atât în familie cât și în școală și mai apoi la muncă. Din păcate, știința a demonstrat deja de multă vreme că acest sistem nu funcționează decât pe termen scurt și sub nicio formă nu ajuta la dezvoltare sau obținerea de rezultate pe termen lung. Și cu toate acestea, acest sistem bazat pe principiul “dacă…., atunci….” continuă să fie aplicat în familie, în școli și în companii.

O abordare mai constructivă și cu impact pe termen lung este de a vedea greșelile ca “lecții” sau oportunități de învățare. Intervine aici abilitatea de coach, pe care o recomand atât în leadership, cât și în parenting: să fim suport vs. să judecăm; să acceptăm greșeala ca fiind parte din viață vs. să criticăm, să ne încruntăm; să punem întrebări vs. să ne arătam dezamăgirea că așteptările ne-au fost înșelate.

6. Inteligența emoțională

Acesta este un subiect care mă pasionează de multă vreme, alături de tema leadershipului și a parentingului, inteligența emoțională integrând competențele cheie privind gestionarea propriei persoane și a relațiilor cu ceilalți. Toate aceste competente, fie că e vorba de înțelegerea și gestionarea propriilor emoții, fie că e vorba despre empatie, controlul impulsului, identificarea și influențarea stărilor emoționale în ceilalți, automotivarea sau managementul schimbării, au un rol evident benefic în rolul de părinte sau cel de lider de oameni.

Steven Covey, în binecunoscuta carte “Cele 7 obiceiuri ale oamenilor eficienți” spune că, atunci când arătam empatie celorlalți, energia lor defensivă scade și este înlocuită cu energie pozitivă, creatoare și aducătoare de soluții.

Integrând tot ce am scris până aici, atitudinea pe care o avem în fața greșelilor, aplicând competențe de inteligență emoțională, din rolul de părinte sau de lider, va servi drept model, va crea sau nu încredere și siguranță, va determina curiozitatea sau dimpotrivă evitarea și va încuraja flexibilitatea în gândire sau rigiditatea, va încuraja creativitatea și libertatea de exprimare sau obediența și conformarea rigidă.

Cu siguranță sunt și alte aspecte pe care leadershipul și parentingul le au în comun. Există însă și o diferență majoră: colegii pot decide la un moment dat să părăsească liderul și să schimbe echipa în care lucrează. Copiii însă sunt ai noștri pe viață și de aceea e atât de important să devenim mai conștienți și prezenți în rolul de părinte.